Internările se fac în funcție de locurile disponibile, de luni până vineri, între orele 800-1400, cu programare telefonică sau online la adresele de e-mail ale secțiilor - cu confirmarea programării (a se vedea secțiunea Contact).

Acte necesare internării#

  1. Bilet de trimitere de la medic de familie/medic specialist din ambulatoriu
  2. Act de identitate (BI/CI, etc.)
  3. Dovada calității de asigurat
    • adeverința de salariat din care să reiasă numărul de zile de concediu medical din ultimele 12 luni
    • cupon de pensie
    • adeverința de șomaj
    • adeverința de ajutor social
    • adeverința eliberată de CJAS privind plata asigurării medicale
    • dovada de coasigurat
  4. Card de sănătate / Adeverința înlocuitoare de card de sănătate
  5. Alte acte medicale (investigații de laborator, imagistice, bilete de externare, etc.)
  6. Medicația personală pentru orice afecțiune cronică în afara celei pentru care se solicită internarea

Criterii de internare#

Serviciile medicale de tip preventiv, curativ, de recuperare, de reabilitare medicală se acordă în regim de:
  1. spitalizare continuă;
  2. spitalizare de zi;
  3. ambulatoriu/CSM.
În funcție de durata de spitalizare, asistența medicală spitalicească se acordă în regim de:
  1. spitalizare continuă cu o durată peste 12 ore;
  2. spitalizare de zi:
    • caz rezolvat cu o durată de maxim 12 ore;
    • servicii medicale cu o durată de maxim 12 ore/vizită (zi).
  1. Criteriile pe baza cărora se acordă servicii medicale în regim de spitalizare continuă cuprind îngrijiri de tip acut și îngrijiri de tip cronic:
    1. urgenţe psihiatrice şi situaţiile în care este pusă în pericol viaţa pacientului sau care au acest potenţial, ce necesită supraveghere medicală continuă;
    2. boli cu potenţial endemoepidemic care necesită izolare;
    3. pacienți aflați sub incidența art. 109 si art. 110 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, şi în cazurile prevăzute de art. 184 si art. 247-248 CPP;
    4. afecţiuni pentru care diagnosticul şi/sau tratamentul nu pot fi monitorizate în ambulatoriu sau spitalizare de zi.
  2. Criteriile pe baza carora se acorda servicii medicale in regim de spitalizare de zi, îngrijiri de tip acut și îngrijiri de tip cronic:
    1. urgenţe psihiatrice, ce necesită supraveghere medicală până la 12 ore in conditiile stabilite in norme;
    2. diagnosticul şi/sau tratamentul nu pot fi monitorizate în ambulatoriu.
  3. Criteriile pe baza carora se acorda servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie/CSM:
    1. situațiile de urgența psihiatrice;
    2. consultaţii pentru afecțiuni acute, subacute și acutizări ale bolilor cronice;
    3. consultaţii pentru afecţiuni cronice, inclusiv monitorizarea pacienților asistați cu măsura de siguranță prevăzută de art. 109 CP;
    4. servicii diagnostice şi terapeutice;
    5. servicii de sănătate conexe actului medical.